Trenuri cu abur regulate

Din anul 2000 circulă regulat pe Valea Vaserului trenuri cu abur pentru turişti. Sezonul începe primăvara şi se sfârşeşte toamna. Zilele de funcţionare şi ora de plecare sunt prezentate detailat în mersul trenurilor.

Trenurile turistice urcă până la staţia Paltin (km 21,6), aproximativ două ore depărtare de Vişeu de Sus, acolo unde s-a amenajat un loc plăcut pentru popas. Până la întoarcerea trenului, în Paltin, turiştii pot să îşi petreacă puţin timp în natură, să facă un picnic sau să admire panorama de pe platforma amplasată pe stânca din apropiere. În Paltin există servicii de catering cu o ofertă de mâncare diversificată.

 

Trenuri charter

Doriţi să petreceţi o zi deosebită cu prietenii sau familia, să vă consolidaţi relaţiile din cadrul companiei printr-o excursie sau să oferiţi clienţilor o experienţă ieşită din comun? Atunci aţi ajuns exact unde trebuie! Echipa CFF Vişeu de Sus vă oferă trenuri-charter şi un program special pe Valea Vaserului. Totul va fi pregătit după dorinţele dumneavoastră, ca să devină un eveniment de success.

Începând de la călătoria cu Mocăniţa, servicii de catering şi terminând cu cazarea în Vişeu de Sus, noi vă oferim tot ce e necesar pentru ca oaspeţii dumneavoastră să aibă parte de clipe de neuitat pe Valea Vaserului. Alte informaţii găsiţi la biroul din clădirea gării din Vişeu de Sus sau luând contact direct cu noi.

Mâncare şi băutură

La staţia Paltin, punctul de destinaţie al trenurilor regulate cu abur, călătorii au mai mult timp la dispoziţie pentru o şedere în natură. Foamea şi setea pot fi potolite din oferta noastră de catering. Picnicul poate fi servit în pavilioanele din lemn, cât şi în aer liber.